Archive for the ‘Sport’ Category

h1

Cele mai traznite superstitii din fotbal!

04/09/2009

null

Pe locul 1 intr-un top al superstitiilor din fotbal realizate de cotidianul englez The Independent se afla jucatorii echipei Midlands Portland Cement din Zimbabwe.

In luna octombrie a anului trecut, jucatorii au fost pusi de antrenorul lor sa intre in apele pline de crocodili ale raului Zambezi, intr-un ritual ce avea ca scop alungarea spiritelor rele. 17 jucatori au intrat in apa, dar numai 16 au iesit. Normal, urmatoarea partida a fost pierduta.

Pe locul 2 in acest top se afla fostul jucator al echipei Newcastle, Chris Waddle. Acesta a purtat aceeasi pereche de chiloti pe toata durata campionatului englez, editia 1983.

Podiumul este incheiat de atacantul formatiei Huddersfield, Malvin Kamara, care inaintea fiecarui meci se uita la filmul “Willy Wonka si Fabrica de Ciocolata”. El spune ca pelicula avandu-l in rolul principal pe Johny Deep, il face sa priveasca lucrurile altfel.

Pe pozitia a patra se gaseste portarul argentinian Sergio Goycochea. Acesta urina pe terenul de joc inaintea fiecarui penalty pe care urma sa il apere. “Acesta a fost norocul meu. Am facut acest lucru inaintea fiecarui penalty si am fost foarte subtil. Nimeni nu se poate plange ca m-a vazut”, a spus argentinianul.

Fostul jucator al echipei FC Liverpool din anii `70, David Fairclough, ocupa locul 5. Acesta avea obiceiul sa se spele pe maini de patru ori inainte de a intra pe teren si avea grija ca sortul sa fie ultimul accesoriu pe care il pune pe el.

Sursa: www.sportlaminut.ro

h1

Clipul zilei: Ce gol!

21/07/2009

Ce gol primeste Romania de la Brazilia la futsal :)

Sursa: www.hotnews.ro

h1

Impresiile unui fan care a vazut pe viu El Clasico

20/05/2009

null

Adrian Apostol, un fan al formatiei FC Barcelona care s-a aflat in tribuna stadionului Santiago Bernabeu la victoria istorica a formatiei blaugrana cu scorul de 6-2, a scris cateva ganduri de-ale sale cu privire la acest meci. Iata povestea sa.

De aproximativ 15 ani sunt fascinat de tot ceea ce este legat de (probabil) cel mai tare meci la nivel de cluburi din intreaga lume. Anul acesta am reusit sa ajung la El Clasico si, desi au trecut 5 zile de la meci, inca sunt impresionat de ce am trait / vazut pe Santiago Bernabeu.

Am ajuns la stadion in jur de ora 17, cu 3 ore inainte de inceperea meciului. Claxoane peste claxoane pe strazi, suporterii Real-ului se plimbau linistiti pe strazi, asteptand deschiderea portilor, magazinul oficial era plin de suporteri. La ora 18, pe intreaga strada de unde se face intrarea oficialilor celor 2 echipe, 2 cordoane lungi de suporteri ai Real-ului au asteptat sosirea autocarului Barcelonei. Nu va inchipuiti ca pentru a evita incidentele au fost desfasurate forte impresionanante de ordine… pe mijlocul strazii erau 4 sau 5 politisti calare… si atat.

Am intrat in stadion, am urcat frumos 4 etaje pe scarile rulante, si, surpriza, biletele luate printr-o agentie din Romania au fost luate din intamplare fix in mijlocul galeriei Barcelonei, un vis devenit realitate :) Am stat intre aprox. 800 de suporteri fantastici, care au cantat ore in sir, cu care am facut poze si cu care am fost pe aceeasi lungime de unda. Inca o surpriza, intre galeria Barcei si suporterii Real-ului erau nici mai mult nici mai putin decat 4 politisti, imbracati lejer la pantaloni si tricou, parca pregatiti sa urmareasca si ei un real spectacol.

Cu 1 ora inainte de inceperea meciului stadionul era mai mult decat jumatate gol, cu 20 minute inainte stadionul era jumatate plin, cu 5 minute inainte de ora de start 3/4 plin, la fara 1 minut cred totul era full :) Incredibila precizie.

Galeria Real-ului (practic 80 000 de oameni).

Ce a urmat stie toata lumea, 6 goluri in poarta lui Casillas, Messi si Henry umilind apararea Real-ului, galeria Barcelonei in delir.

Ce m-a uimit:

- la golurile Real-ului, chiar in galeria Barcelonei, 4-5 persoane nu s-au abtinut si s-au bucurat ca niste copii. Nimeni nu le-a dat in cap, ”durerea mare” era doar ca echipa lor favorita a primit gol

- la sfarsitul jocului suporterii Real-ului au aplaudat galeria adversa

- galeria Barcei a iesit din stadion pur si simplu direct in strada (cate 4, cate 6 – fara nici o escorta a politiei)

- fanii Real-ului nu alergau dupa masinile jucatorilor madrileni care ieseau din stadion pentru a le face praf ci pentru a lua autografe

- lumea radea si discuta linistita pe strazi de infrangerea suferita, fara a face un capat de tara ca Barcelona a luat titlul anul acesta.

Pe scurt, alta civilizatie, alt sport, un respect intre echipe si intre galerii cum nu o sa vedem niciodata in Romania.

Sursa: www.onlinesport.ro

h1

13 cu noroc!?

28/03/2009

null

Mutu va fi conducătorul echipei din teren

Dacă mai era nevoie de asta, Adrian Mutu poate avea o motivaţie suplimentară. Va fi căpitanul echipei, contra Serbiei, responsabilitatea crescând în această postură. Legenda spune că Mutu suferă în tăcere pentru că, de obicei, banderola stă pe braţul lui Cristi Chivu, însă nu are ce face deoarece acesta şi-a câştigat respectul tuturor selecţionerilor pe care i-a avut. În 2001, pe vremea când Bölöni i-a dat lui Chivu banderola, Mutu nu era un jucător fundamental pentru echipa naţională, astfel că nu s-a pus problema învestirii lui. A existat totuşi un moment, în 2003, când Anghel Iordănescu l-a preferat pe Mutu lui Chivu, la un amical contra Slovaciei, într-un turneu de pregătire în Cipru, însă a fost doar un episod rătăcit, motivele acelei alegeri rămânând necunoscute. În aceste condiţii, Mutu s-a mulţumit doar cu postura de rezervă a lui Chivu, la conducerea naţionalei, primind această onoare numai când lipsea primul căpitan. Totuşi, cu „Briliantul” lider pe gazon, România a avut în general rezultate pozitive, opt victorii, un egal şi trei înfrângeri, astăzi urmând a se disputa cea de-a 13-a partidă cu Mutu căpitan.

Chivu a ratat aniversarea

Accidentarea la inghinali l-a privat pe Cristi Chivu de posibilitatea de a sărbători două evenimente legate de statutul său de căpitan al echipei. Pe 28 martie 2001, la meciul Georgia – România 0-2, el a fost învestit în această funcţie, iar în cei opt ani care s-au scurs până azi a purtat banderola de 39 de ori, ratând-o însă pe a 40-a la meciul cu Serbia.

Simt dureri la genunchi, dar strâng din dinţi! Suntem conştienţi că avem nevoie de şase puncte pentru a reintra în lupta calificării” – Adrian Mutu, atacant România

6 goluri a marcat Adrian Mutu pentru România, în meciurile în care a fost căpitan al echipei.

h1

Cine mai trebuia convocat la nationala?

23/03/2009

null

Selectionerul Victor Piturca a anuntat, duminica seara, lotul pentru partidele cu Serbia si Austria, din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2010.

N-au fost convocati pentru aceste doua meciuri cativa jucatori importanti, cum ar fi Cristi Chivu (accidentat), Sorin Ghionea (suspendat), George Ogararu sau Costin Lazar, in schimb se regaseste “proaspatul” roman Maximilian Nicu.

Portari: Bogdan Lobont (FC Dinamo Bucuresti) si Costel Pantilimon (FC Timisoara)

Fundasi: Cosmin Contra (Getafe CF), Cristian Sapunaru (FC Porto), Dorel Stoica (FC Universitatea Craiova), Gabriel Tamas (FC Dinamo Bucuresti), Dorin Goian (FC Steaua Bucuresti), Mirel Radoi (Al-Hilal), Razvan Rat (FC Sahtior Donetk) si Mihai Nesu (FC Utrecht)

Mijlocasi: Banel Nicolita, Ovidiu Petre (ambii, FC Steaua Bucuresti), Alexandru Bourceanu (FC Otelul Galati), Razvan Cocis (FC Lokomotiv Moscova), Paul Codrea (AC Siena), Cristian Tanase (FC Arges), Maximilian Nicu (Hertha BSC)

Atacanti: Gheorghe Bucur (FC Timisoara), Adrian Mutu (Fiorentina), Ciprian Marica (VfB Stuttgart), Florin Costea (FC Universitatea Craiova) si Marius Niculae (FC Dinamo Bucuresti) – atacanti.

Intalnirile cu Serbia si Austria vor avea loc pe 28 martie (la Constanta, de la ora 20:45), respectiv 1 aprilie (la Klagenfurt, de la ora 21:30).

Ce jucator roman mai trebuia convocat la nationala pentru aceste doua jocuri?

h1

Vine Max!

19/03/2009

null

Maximilian Nicu (foto) va depune în această săptămână jurământul pentru a definitiva procesul de dobândire a cetăţeniei şi spune că încă nu e cu gândul la meciul României cu Serbia.

„Deocamdată nu mă concentrez pentru meciul cu Serbia, ci la cel de sâmbătă, cu Marica, la Stuttgart. Aştept să fiu chemat la consulat pentru a depune jurământul”, au fost primele cuvinte ale lui Max Nicu, după ce a fost anunţat că Ministerul Justiţiei i-a aprobat dosarul. Jucătorul de 26 de ani a recunoscut ieri că au trecut şapte ani de când a fost ultima dată în ţara pe care pe 28 martie ar putea să o reprezinte ca jucător al naţionalei.

„În 2002 am fost ultima oară în România, iar prin Constanţa (n.r. – locul unde se va juca România – Serbia) am trecut doar cu maşina”, a mai spus jucătorul Herthei Berlin, adăugând că Federaţia Germană de Fotbal nu s-a interesat direct de el, ci prin colegul său de la club, Arne Friedrich.

Rezolvarea cazului „Nicu” vine cât se poate de oportun pentru selecţionerul Piţurcă. Antrenorul naționalei ia în calcul titularizarea lui Max Nicu din cauza problemelor de formă şi de sănătate ale unor jucători. În plus, Piţurcă obişnuieşte să facă mutări-surpriză la meciurile importante. La fel de posibil este însă şi ca Piţurcă să ia în calcul că Nicu se află la debut şi să-l ţină pe bancă pentru a-l folosi la una dintre cele trei schimbări. Totul depinde şi de cum se va mişca “neamţul” la antrenamentele dinaintea partidei.

Are meci şi duminică!

Înainte de partida cu Serbia, Maximilian Nicu are un program încărcat la Hertha, care luptă pentru a-şi păstra avansul de patru puncte în fruntea campionatului german. Echipa din Berlin joacă sâmbătă cu Stuttgartul lui Marica, iar duminică are programat un meci amical, partidă la care Nicu trebuie să participe. Luni, mijlocaşul urmează să se prezinte la reunirea naţionalei.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.